vineri, 28 noiembrie 2014

Din motive de sănătate, un concurent „X Factor” a fost înlocuit în bootcamp




Pe 29 noiembrie Antena 1 aniversează 21 de ani de la prima emisie, 21 de ani de super divertisment, 21 de ani în care a fost mereu aproape de telespectatorii săi şi le-a vorbit despre ce înseamnă să vrei mai mult, să lupţi pentru a-ţi atinge idealurile şi pentru a fi mereu la înălţime.
Sub sloganul „Vrei mai mult”, Antena 1 deschide spectacolul bucuriei cu două seri speciale de bootcamp „X Factor”, vineri şi sâmbătă, de la 20:30.
Vineri seara, după ce diva Delia şi showmanul Brenciu şi-au definitivat echipele pentru cea de-a doua etapă a bootcampului „X Factor”, Duelurile, a venit rândul rock-starului Bănică să îşi aleagă cei şase concurenţi care vor primi un loc în etapa Scaunelor. „E ziua în care o să devenim mentori.
Eu iau lucrurile astea foarte în serios, pentru că destinele unora dintre concurenţi or să fie în mâna mea şi chiar am emoţii”, a mărturisit juratul „X Factor”, care a făcut şi un anunţ în premieră. Din motive de sănătate, Vlad Simon s-a retras din competiţie, iar locul său a fost ocupat de Florin Şchiopu, vânzătorul de legume-fructe care a cucerit-o pe Delia, în cea de-a patra ediţie a audiţiilor, de la prima privire.
Ba mai mult, jurata „X Factor” nu s-a lăsat atunci până când nu l-a făcut să îşi scoată tricoul, pentru a-i vedea mai bine tatuajul de pe piept, ba chiar i-a dat şi un pupic. Dacă va reuşi tânărul, despre care juraţii au admis că seamănă cu solistul de la Maroon Five, să îl convingă pe rock-starul Bănică de faptul că locul lui este pe unul dintre cele şase scaune, rămâne de văzut astăzi seară, de la 20:30, în cel mai nou episod al concursului, la Antena 1.  

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | coupon codes