sâmbătă, 20 septembrie 2014

A abandonat-o la naștere, dar ea a avut puterea să-i zică ”Te iubesc, mamă”




Povestea Monicăi Sannino e de film. Produs la Hollywood, s-ar umple de Oscaruri. S-a născut în România, dar părinții au abandonat-o. O familie din Italia s-a îndrăgostit iremediabil de ea și i-a oferit o nouă șansă. O nouă viață.
După 20 de ani, căci atâția sunt scriși în buletinul energicei Monica, a venit să-și ia revanșa. Să respire, din nou, aerul pe care l-a tras pentru prima dată în piept. Ciudat, nu e supărată pe ai ei. Da, ai ei care au lăsat-o în spital. Da, ai ei care n-au vrut să audă un îngeraș de fată spunându-le ”mamă”, ”tată”.

E rebelă, e tare și sensibilă în același timp. Ți-ai închipuit vreodată o forță care să lăcrimeze? Fără să-i știe povestea, jurații se bucură de moment și, așa cum era de așteptat, o recompensează cu trei de ”DA”. Vulcanul erupe în timpul piesei, dar emoția o cuprinde când vorbește despre lucrul ce-o apasă cel mai tare.
N-a venit să câștige, a venit pentru ceva la care nimeni nu s-ar fi gândit. ”Am ales X Factor România pentru a le spune tuturor celor părăsiți de părinți că niciodată nu trebuie să creadă că au rămas singuri. Și am mai venit aici pentru a-mi reîntâlni familia”.
Vocea îi tremură, lacrimile dau să cadă pe obraz. În sală, lumea cere deja șervețele. Pe mama care și-a lăsat fiica o cheamă Aurelia Anghel. N-o condamnă. Speră doar s-o poată strânge în brațe și să-i mulțumească pentru că i-a dat naștere.
A, și mai vrea să-i spună ceva.
Te iubesc, mamă”. Sunt singurele cuvinte pe care le știe în română. Și le-a păstrat pentru cea care, din motive numai de ea știute, a părăsit-o pe când avea doar șase luni.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | coupon codes