sâmbătă, 11 octombrie 2014

Iuliana trece mai departe, după ce JURĂ că se lasă de fumat!





Degeaba ai voce mișto, dacă fumezi. Cel puțin asta crede Horia Brenciu despre fumătorii care își strică talentul cu un astfel de viciu. Așa că atunci când Iuliana a venit pe scena X Factor, era clar unde o să se ajungă...

Tunsă scurt, cu părul morcoviu, îmbrăcată cu un șort tăiat și un top lung, Iuliana are un stil, o atitudine (și un cățel) cool. Simpla ei apariție animă juriul. Cum deschide gura, jurații sesizează viciul ei: „Tu fumezi?”, „Da, două pachete pe zi!!!!” OMG, fata nu se încurcă. La Brenciu, are deja o bilă neagră.

Deși nu o judecă, Bănică nu e convins că poate duce o piesă până la capăt - sigur o s-o lase plămânii. Mai ales că vrea să cânte „If I ain’t got you” - Alica Keys. Iuliana e fată deșteaptă - își temperează vocea, nu ia note înalte, știe că timbrul ei este oricum foarte bun.

Timbru, voce, energie – mi-a plăcut”, constată Ștefan Bănică. Delia a „mirosit-o” - știe că evită să cânte pe cap din cauza țigărilor.

Cum era de așteptat, Horia Brenciu este cel mai dur: „Dacă tu crezi că acel hârșâit mișto în glas vine de la fumat, te înșeli amarnic. Am avut multe relații artistice cu domnișoare cu noduli pe gât, etc. Dacă tu vei continua să fumezi, vei avea același lucru!
Avertismentele nu prea țin la 20 de ani. Dar provocările da. Dacă te lași de fumat îți dau un DA!” - asta e oferta juratului Horia. Se codește, încearcă să evite subiectul dar până la urmă Iuliana promite. Mai mult, jură în scris... și pleacă cu 3 de DA!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | coupon codes